More

    Direcționează 3,5% din impozitul pe veniturile obținute în anul 2019, către Asociația „În numele lui Alexandru”

    Sunt voluntar în cadrul mai multor organizații, însă astăzi îți voi prezenta Asociația „În numele lui Alexandru”, sau așa cum îmi place mie să-i spun, proiectul meu de suflet. Este un ONG pornit de către părinții lui Alexandru Hogea în memoria bunului meu prieten alături de care am copilărit și care a decedat în urma tragediei de la clubul Colectiv în anul 2015.

    Cuvintele care descriu cel mai bine cauza din spatele acestui proiect le aparțin parinților lui Alexandru:

    În anul 2015 Tragedia ,,Colectiv” ne-a lovit direct și brutal, răpindu-ne fiul, în vârstă de nouăsprezece ani, proaspăt student la Politehnica București – Facultatea de Automatică si Calulatoare. Spiritul lui și dorința noastră de a-i păstra vie memoria ne-a determinat, în anul 2017 să înființăm Asociația ,,În numele lui Alexandru”

    În numele lui ALEXANDRU dorim să ne oferim sprijinul în folos public, în special prin:

    • Consilierea / îndrumarea oamenilor cu probleme mari de sănătate pentru a primi tratamentul de care au nevoie;
    • Sprijinirea tinerilor cu rezultate școlare remarcabile;
    • Organizare de campanii adresate tinerilor și adulților pe diverse teme precum sănatate, justiție, psihologie, etc.;
    • Coagularea comunității în jurul unor proiecte menite să îmbunătățească condițiile noastre de viață.

    În continuare Asociația „În numele lui Alexandru” își propune achiziționarea de echipamente medicale urgent necesare, dar și continuarea proiectelor care-i vizează pe elevii cu rezultate notabile la învățătură, sau care-i vizează pe tinerii care, dedicați unei pasiuni au nevoie de sprijin pentru transformarea ei într-o afacere de succes. În aceste demersuri este nevoie de ajutorul oamenilor, de ajutorul TĂU.

    Până la data de 25 mai 2020 poți direcționa 3,5% din impozitul pe veniturile obținute în anul 2019, către Asociația „În numele lui Alexandru”, astfel devenind părtași la transformarea speranțelor și dorințelor în fapte reale, concrete. De asemenea, începând cu acest an, s-a adăugat posibilitatea direcționării a celor 3,5% către același beneficiar pentru o perioadă de 2 ani prin bifarea opțiunii aferente pe formular. Nu te costă absolut nimic. Banii care s-ar fi dus la bugetul de stat merg către cauza pe care o susții tu.

    Formularul și toate informațiile necesare completării acestuia, le găsești pe pagina web dedicată campaniei: https://www.innumeleluialexandru.ro/redirectioneaza

    Dacă ai nevoie de ajutor sau ai întrebări te rog să mă contactezi!

    Beneficiar: ASOCIAȚIA ÎN NUMELE LUI ALEXANDRU
    Cod fiscal: 38257681
    Cont: RO10 RNCB 0209 1564 3048 0001

    Vrei să te implicit? Devino “ambasadorul” campaniei și spune-le și prietenilor tăi! Implicarea și ajutorul tău contează enorm!

    Avem nevoie de ajutor, DE AJUTORUL TĂU! Împreună putem face diferența acolo unde contează cel mai mult! Împreună Reușim!

    Dă mai departe, împreună construim o comunitate bazată pe empatie și cunoaștere